1. Definiţia limbii române

Limba română este limba latină vorbită neîntrerupt timp de două mii de ani în nordul şi în sudul Dunării, într-un mediu oriental (trac, grec, slav, turc)

„Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, PAnonia de sud, Dardania, Moesia inferioară şi superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre”
Al. Rosetti, Istoria limbii române, EDP, 1977, pg 77

2. Perioada de formare a limbii române (etape)

I Razboaiele daco-romane


– primele lupte de cucerire a dacilor: anul 88 e. n. (Tapae, împăratul Domitian )
– continuate de împăratul Traian (101 – 102, 105 – 106)
– procesul de transformare a Daciei în provincie romană durează aprox. 165 de ani
– în timpul celor 165 de ani de colonizare, soldaţii şi negustorii romani care îşi încheiau stagiul, erau răsplătiţi cu acordarea de privilegii (acordarea de pământ, de drepturi cetăţeneşti)
– în anul 212 împăratul Caracalla semnează „Constitutio Antoniana” prin care dacii devin cetăţeni romani, ca urmare a faptului că şi-au însuşit limba latină şi modul roman de viaţă.
– între 101 şi 271 e. n. este o perioadă de bilingvism (dacă şi romană) Limba latină s-a impus fiind o limbă mai perfecţionată, ca urmare a superiorităţii culturale a acesteia.

II  271 e.n. retragerea Aureliană
-garnizoanele se retrag la sud de Dunăre iar Dacia încetează să mai fie provincie romană
-între 271 e.n. şi sec al VI -lea vorbim despre perioada de formare a limbii române. Este perioada în care cuvintele de origine latină se transformă sub acţiunea unor legi riguroase de transformare fonetică. Acest proces este ferm şi riguros, de vreme ce termenii de origine slavă care pătrund în limbă în această perioadă nu suferă astfel de transformări.

III Limba română comună
– între secolele al VI-lea şi al IX-lea este perioada limbii române comune
– limba română comună se vorbeşte la nordul şi la sudul Dunării, pe teritoriul fostelor provincii romane: Dacia, Moesia, Iliria, Panonia, Dardania
– în această perioadă se separă grupul etnic al aromânilor, care coboară treptat spre sud, sub presiunea grupurilor slave şi maghiare din podişul Panoniei.
– tot în această perioadă limba română îşi defineşte trăsăturile care o disting de celelalte limbi romanice:
– schimbarea unor vocale („a” „i”) din cuvinte latine, sub influenţa limbii dace, în „ă” şi „î”; ex. : manus/ mănu/ mână, fontana/ făntănă/ fântână
-modificarea timbrului vocalei accentuate, ceea ce a dus la crearea de diftongi; ex: lat lege/ rom. veche: leage/ rom lege
– tendinţa de a închide timbrul vocalelor; ex.: dentem/ dinte, gula / gură, aqua/ apă;
– palatalizarea ocluzivelor labiale (lat petiolus/ rom chicior)
– afereza lui a : lat. aranea/ rom. râie, lat. autumnus/ rom toamnă

IV. perioada românei literare vechi

– se înscrie între sec. al XIII-lea şi sec. al XVIII- lea
– începe odată cu primele manuscrise şi continuă cu primele tipărituri. Este limba textelor religioase a cronicilor, a primelor pagini literare, ale scriitorilor umanişti

V.perioada limbii române moderne

– începe în sec. al XIX – lea cu primele texte ale marilor scriitori clasici care au oferit modelele limbii române literare moderne

X