În articolul de astăzi aș vrea să pun în discuție lecțiile pe care le-am învățat eu din discuțiile cu mulți profesori.
Sunt tată a trei copii. Fiul meu are 8 ani, fiicele au 7 și 4 ani respectiv. Soția mea e deja de 15 ani profesoară de clase primare.
În toți acești ani eu am avut ocazia să aud o mulțime de istorii petrecute cu profesorii, fapt ce m-a făcut să conștientizez anumite lucruri, pe care aș vrea să vi le împărtășesc și vouă.
Noi le facem un deserviciu imens copiilor noștri. Noi creștem o generație de oameni care nu vor putea rezista în lumea contemporană. Noi îi învățăm să fie egocentrici și să renunțe ușor, fără măcar să încerce să facă ceva.
Neputința conștientizată a copilului este vina părinților
Sarcina noastră este să îi educăm și să urmărim să respecte regulile. De partea cealaltă “cel mai bun prieten” este omul care îți este alături la bine și la rău, însă un prieten nu prea te poate trage la răspundere și nici nu-ți poate cere să fii disciplinat. Pentru asta există părinții.
