Performanță remarcabilă la Olimpiada Republicană la Limba Franceză!
IPLT „Ion Creangă” adresează sincere felicitări elevelor Paraschiv Viviana și Hurmuzachi Patricia pentru clasarea pe locuri premiante la Olimpiada Republicană la Limba Franceză. Aceste distincții onorante reflectă nu doar efortul individual al elevelor, ci și pasiunea lor pentru limba și cultura franceză.
Paraschiv Viviana, clasa a IX-a „D”, Locul I, profesoară Cazacu Lucia
Hurmuzachi Patricia, clasa a IX-a „D”, mențiune, profesoară Bulgaru Daniela
Rezultatele obținute demonstrează valoarea cognitivă și atitudinală a pregătirii lor, precum și competențele lingvistice avansate – de la exprimarea fluentă și corectă, până la interpretarea și analiza unor texte complexe.
Un rol esențial în această performanță l-au avut și profesoarele Cazacu Lucia și Bulgaru Daniela, care, prin profesionalism, dedicare și motivație constantă, au ghidat și susținut parcursul intelectual al elevelor.
Le dorim tuturor mult succes în continuare și cât mai multe realizări frumoase!