E 1 septembrie, e început de toamnă…

Stimați colegi, părinți, dragi elevi!

E 1 septembrie, e început de toamnă…

Ziua de astăzi dă startul unui nou an  școlar și este un frumos prilej de satisfacție, bucurie și speranțe pentru toată lumea. Da, este adevărat, că ne-am fi dorit ca această zi să aibă coloritul și farmecul de altă dată, când curțile școlilor erau inundate de copii cu zâmbete pe față, de părinți cu emoții de bucurie și oaspeți de peste tot. Cu toții trăiam frumoase clipe ale revederii și dorului de colegi și prieteni.

Altfel cugetam, altfel simțeam și altfel trăiam atunci, și rămân absolut convins că nimic nu s-a schimbat, doar că nu putem deocamdată din motive de pandemie, de COVID – 19, adică din motive de sănătate să revenim  la viața obișnuită. Emoții de nedescris trăiesc astăzi și micuții claselor a 1-a, care vor păși pragul școlii pentru prima dată, devenind crengieni verticali și fortificând astfel rândurile marii noastre familii, după ce a fost lansată în viață încă o promoție de absolvenți ai treptei liceale.

Dragi elevi! Și în această vară au continuat lucrările de reparații, renovare și modernizare a blocurilor de studii, lucrări susținute financiar din mijloacele bugetare ale instituției, dar și din cele ale Asociației Obștești a Părinților AOP  “Liceum”. Sper să apreciați frumusețea și confortul de care o să beneficiați și să avem o atitudine grijulie și responsabilă pentru toate, aducând pe acestă cale mulțumiri tuturor profesorilor, șefilor de cabinete, personalului auxiliar și părinților pentru implicare și contribuție personală în modernizarea și sporirea prestigiului liceului.

Liceul Teoretic “Ion Creangă” Chișinău este pregătit pentru a începe procesul educațional în noul an școlar, dispune de cadre didactice calificate pentru toate disciplinele școlare, de persona auxiliar necesar și este dotat atât cu echipamentul necesar pentru asigurarea unui proces educațional de calitate, cât și cu materialele antiepidemiologice COVID – 19 necesare.

În încheire, adresez elevilor urări de bun început de an școlar, sănătate, sârguință și mult succes. Părinților le urez multă sănătate și bucurii de la copii, iar colegilor mei multă răbdare, încredere în sine, dragoste pentru tot ce facem și așteptări împlinite.

Scoala are nevoie ca niciodată de oameni creativi, de oameni cu inițiativă, de oameni de succes.

Să fie într-un ceas bun
și să ne ajute Dumnezeu în toate!

Lasă un răspuns

X