Locul II la Olimpiada Republicană la Istoria Românilor și Universală – o performanță de excepție!
Cu deosebită bucurie și mândrie, IPLT „Ion Creangă” o felicită pe eleva clasei a XI-a „A”, Rățoi Victoria, pentru obținerea locului II la Olimpiada Republicană la Istorie – o performanță remarcabilă care confirmă excelența, perseverența, pasiunea pentru studiul trecutului și reflectă nu doar talentul și dăruirea personală, ci și spiritul academic al instituției noastre .
Victoria a demonstrat competențe solide și rafinate de interpretare critică și reflexivă a limbajului istoric și a surselor istorice, precum și folosirea autonomă și responsabilă a instrumentelor necesare educației permanente. A valorificat cu succes un ansamblu complex de competențe, evidențiind o înțelegere profundă și aplicată a fenomenelor istorice.
Această performanță este rezultatul unei colaborări exemplare cu doamna profesoară Petrovici Silvia, a cărei implicare constantă, exigență pedagogică și susținere profesională au contribuit esențial la formarea și afirmarea elevei în domeniul istoriei.
Îi urăm Victoriei mult succes în continuare și cât mai multe reușite care să inspire și alți colegi!